Prin proiectul „Consiliere profesională, stagii de practică şi întreprindere simulată: o şansă în plus la angajare pentru studenţii de la specializările administraţie publică şi comunicare, relaţii publice şi publicitate” (POSDRU/161/1.2/G/137510), oferim stagii de practică de calitate şi educaţie antreprenorială studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Proiectul este implementat de FSPAC în parteneriat cu Fundaţia Danis în perioada mai 2014-octombrie 2015.
Prin proiect ne propunem alături de Universitatea „Babeş-Bolyai” să dezvoltăm aptitudinile de muncă ale studenţilor FSPAC (specializările administraţie publică şi comunicare, relaţii publice şi publicitate), pentru ca aceştia să îşi găsească mai uşor un loc de muncă la finalizarea studiilor de licenţă sau masterat.
În perioada mai 2014-octombrie 2015, 360 de studenţi vor fi consiliaţi şi orientaţi profesional, dobândind astfel competenţe şi abilităţi necesare pentru găsirea mai rapidă a unui loc de muncă. De asemenea, 200 de studenţi vor beneficia de stagii de practică de calitate, dezvoltându-şi aptitudinile practice necesare unui job; iar alţi 60 de studenţi vor fi implicaţi în activităţile unei întreprinderi simulate. Întreprinderea simulată va contribui la dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale ale studenţilor, promovând antreprenoriatul ca alternativă profesională. Fundaţia Danis este implicată în organizarea, monitorizarea şi evaluarea stagiilor de practică pentru cei 200 de studenţi, precum şi în activităţile de educaţie antreprenorială dezvoltate în cadrul întreprinderii simulate.
Proiectul are o durată de 18 luni şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2,026,864.00 lei, din care 1,986,326.72 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
Mai multe informaţii, puteţi găsi pe site-ul proiectului: http://apubb.ro/cpspis/.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
*Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.