Drive Your Community for Better

Drive Your Community for Better

Drive Your Community for Better

Proiectul sprijină tineri antreprenori clujeni şi, în acelaşi timp, mobilizează comunitatea pentru recunoaşterea rolului important pe care antreprenoriatul de succes îl joacă în dezvoltarea economică a unei societăţi.

„Drive Your Community for Better” oferă tinerilor antreprenori cunoştinţe de bază de educaţie financiară şi de economie comportamentală, cunoştinţe care contribuie la dezvoltarea şi stabilizarea financiară a firmelor aflate la început de drum. Proiectul se desfăşoară în perioada iunie-noiembrie 2014.

15 tineri antreprenori participă la ateliere de educaţie financiară, organizate pe următoarele direcţii: obținerea de finanțări (linii de finanțare, atragere de investitori) şi planificarea și gestionarea resurselor financiare (realizarea planului financiar, calcularea pragului de rentabilitate, bugetare, folosirea cashflow-ului). De asemenea, antreprenorii participă şi la un work-shop de economie comportamentală, cu focus pe elemente de iraţionalitate în luarea deciziilor. Câţiva dintre antreprenorii participanţi la proiect primesc resurse financiare pentru mici investiţii de început de afacere.

„Drive Your Community for Better” este un proiect finanţat în mod exclusiv de donatori individuali, adică de oameni care cred în valoarea şi importanţa antreprenoriatului. Aproximativ 150 de oameni au ales să susţină proiectul Fundaţiei Danis, prin două iniţiative de mobilizare de resurse. Una dintre iniţiative a fost un eveniment de strângere de fonduri organizat de Fundaţia Danis sub forma unui test drive, în parteneriat cu Toyota Cluj-Napoca şi Tokyo Restaurant Japanese, la care au participat antreprenori şi manageri clujeni. A doua iniţiativă a fost înscrierea proiectului la Swimathon Cluj, un eveniment de strângere de fonduri organizat de Fundaţia Comunitară Cluj. La Swimathon, proiectul a fost susţinut de şapte înotători, care la rândul lor au fost sprijiniţi de prieteni, familie şi cunoştinţe, care au contribuit financiar la dezvoltarea antreprenoriatului clujean.