Stagii de internship POSDRU
Am sprijinit 130 de studenţi clujeni să aibă prima lor experienţă de muncă prin stagii de internship organizate în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, în perioada 2010-2012.
130 de studenți din Cluj și-au dezvoltat abilitățile și și-au făcut experiență de muncă prin stagii de internship organizate cu ajutorul nostru, în cadrul proiectului „Facilitarea accesului la piața muncii prin stagii de internship pentru studenți”.
„Pe viitor îmi doresc să îmi găsesc un loc de muncă în domeniul construcţiilor civile. Acest stagiu de internship m-a pus în legătură cu diverse persoane care lucrează de mai multă vreme în domeniul respectiv, persoane de la care am avut ce învăţa. Speranţa mea este că le-am făcut o impresie bună, iar atunci când mă voi întoarce cu un CV să îşi amintească de mine şi, în acest fel, să am un atu în faţa altor candidaţi la postul respectiv ” (I.T., student la Facultatea de Construcţii, UTCN).
În acest proiect, desfășurat pe doi ani și susținut din fonduri europene (POSDRU 2007-2013), am lucrat în parteneriat cu 12 organizații clujene – companii și ONG-uri – care au oferit locurile de internship pentru studenți.