Antreprenoriat Social în Comunități Locale

https://fundatiadanis.ro/selc-lansare/

Ne plac oamenii care își doresc să schimbe în bine comunitățile din jurul lor și îi încurajăm în acest proces de învățare. Prin proiectul Antreprenoriat Social în Comunități Locale (Social Entrepreneurship in Local Communities) sprijinim antreprenorii care au idei inovatoare și vor să dezvolte afaceri cu impact social în comunitățile din care provin. Alături de cei cinci parteneri din program, vom organiza programe de incubare pentru 60 de antreprenori din România, Italia și Cipru pentru a-și îmbunătăți competențele antreprenoriale – vom dezvolta astfel instrumente de învățare pe care le vom promova în țările partenere, dar și la nivel european.

Învață și dă mai departe

Ne dorim să creăm modele de incubare pentru afacerile cu impact social, care să devină mai apoi funcționale la nivel național în România, Italia și Cipru. Cu ajutorul partenerului din Belgia și a studiilor de dezvoltare antreprenorială pe care le vom realiza, vom crea un model integrat de incubare dedicat antreprenorilor din afara țărilor din proiect.

Programele de incubare vor avea astfel la bază o cercetare care demarează în ianuarie 2020, la nivelul celor trei țări – România, Italia și Cipru.  Cercetarea va pune accent pe:

  • imaginea reală și caracteristicile principale ale antreprenoriatului social;
  • profilul antreprenorilor;
  • oportunitățile de finanțare, de incubare și accelerare a afacerilor;
  • platformele de dezvoltare ale ideilor de business cu impact social;
  • recomandările de măsuri pentru viitoarele inițiative de politică publică.

Programele vor deveni astfel instrumente de învățare inovatoare pentru organizațiile partenere, dar și pentru 60 de adulți cu profil antreprenorial care vor fi selectați din România, Italia și Cipru. Prin cele două traininguri transnaționale pe care le vom organiza, vom realiza un transfer de cunoștințe, metode și instrumente care vor ajuta la dezvoltarea comunităților locale din aceste țări și care vor genera ulterior locuri de muncă.

Proiectul vizează inclusiv crearea unei platforme online care să ofere vizibilitate ideilor de afaceri sociale, validarea celor mai bune dintre acestea, dar și posibilitatea unor finanțări din partea comunităților.

„Credem că afacerile cu un impact social puternic sunt soluții inovatoare pentru bunăstarea comunităților, care pot genera locuri noi de muncă. Orientarea adulților către programe de incubare adaptate mediului de afaceri, precum și accesul la instrumente inovatoare de finanțare este oferta proiectului Antreprenoriatul Social în Comunitățile Locale și a partenerilor noștri care contribuie la derularea acestui proiect prin experiența valoroasă la nivelul țărilor din care provin”,  este de părere Simona Bartiș, coordonator proiect Fundația Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj-Napoca.

În decembrie 2019, s-a desfășurat la Cluj-Napoca prima întâlnire transnațională de management și implementare a proiectului, la care au participat reprezentanții organizațiilor partenere: Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (România), Centrul pentru Legislație Nonprofit (România), Fundația Danis (România), Matera Hub (Italia), Diesis (Belgia) și Synthesis (Cipru). Proiectul este co-finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și Agenția Națională din România -ANPCDEFP.

Posted By

admin_fundatiadanis