Trainingul Internațional Kite Builders

Fundația Danis a sprijinit 27 de lucrători de tineret, din zece țări europene, să învețe cum să organizeze workshop-uri cu plus valoare pentru tineri, prin trainingul internațional Kite Builders, oferit în cadrul programului Erasmus+.

Trainingul, organizat de Youth Work Ireland (Irlanda), FAIR (Polonia), Norsensus Mediaforum (Norvegia) și Fundația Danis (România), a avut loc în Polonia, la sfârșitul lunii martie 2017. Evenimentul a reunit tineri din Cehia, Grecia, Germania, Italia, Irlanda, Norvegia, Olanda, Polonia, România și Spania.

În timpul trainingului de șase zile, lucrătorii de tineret și-au dezvoltat cunoștințe și abilități esențiale privind organizarea de workshop-uri pentru tineri. Apoi, au învățat aspecte specifice despre cum să pregătească traininguri în domeniul antreprenoriatului, al comunicării vizuale, al voluntariatului și al consilierii în carieră. În ultimele zile de training, în echipe, lucrătorii de tineret au condus scurte workshop-uri, exersând și experimentând cunoștințele și abilitățile dobândite.

Proiectul a fost a fost sprijinit de Agenția Națională Erasmus+ din Irlanda, Leargas.

Puteți vizualiza fotografii de la training aici.

eu_flag_co_funded_pos_[rgb]_right.jpgLeargasLogoGeneral.jpg