Noutăți

15 burse pentru tineri antreprenori din Cluj, pentru un workshop altfel de educație antreprenorială

Fundația Danis oferă un exquisite workshop de educație antreprenorială pentru 15 tineri antreprenori din Cluj, interesați de storytelling, design thinking și economie comportamentală pentru dezvoltarea propriei afaceri. Tinerii antreprenori trebuie să candideze pentru obținerea unei burse care le asigură participarea la workshop, aplicând la program până în 26 martie.

Workshop-ul este pentru antreprenorii în devenire sau pentru cei care și-au deschis de curând o afacere. Acesta este dedicat mai ales acelor antreprenori care au trecut de momentul de dezvoltare a ideii de afaceri și poate chiar de planificare a acesteia, dar încă au multe întrebări legate de clienții lor sau de cum serviciile sau produsele create răspund nevoilor clienților sau oportunităților de pe piață sau vor să învețe cum să spună mai bine povestea lor de business.

Un tânăr antreprenor din Cluj are acum multe oportunități prin care poate învăța cum să își scrie planul de afaceri sau cum să își facă un plan financiar și are acces chiar la diverse surse de finanțare pentru businessul său. De aceea, Fundația Danis propune o direcție complementară de dezvoltare de abilități antreprenoriale esențiale, cum sunt cele de storytelling și design thinking, precum și de noțiuni elementare de economie comportamentală, necesare unor decizii istețe de business.

Exquisite Workshop pentru Tineri Antreprenori are loc în 3 aprilie, la NTT DATA Tower, și include următoarele module:

  • storytelling pentru antreprenori - oferit de Vedat Sevincer (Norsensus Mediaforum, Norvegia) și Paula Beudean (Fundația Danis), în limba engleză;
  • noțiuni de economie comportamentală - oferit de Dan Ionescu (Danis Consulting);
  • design thinking -  oferit de Ligia Cremene (Ligia Cremene Coaching & Consulting).

Exquisite Workshop pentru Tineri Antreprenori este gândit ca „one-day experience”, incluzând module de workshop de educație antreprenorială și o seară de networking cu antreprenori cu experiență și de succes din Cluj-Napoca. Astfel, în prima parte a programului, tinerii antreprenori își trec ideea și povestea de business printr-un nou filtru de cunoștințe și abilități dobândite, iar seara își dezvoltă contactele cu mediul de business clujean.

Seara de networking - Exquisite Event for Entrepreneurs - are loc în 3 aprilie, la NTT DATA Tower. Acesta este un eveniment inchis, iar mai multe detalii vor fi oferite doar tinerilor antreprenori selectați să participe la workshop.

Exquisite Workshop pentru Tineri Antreprenori și Exquisite Event for Entrepreneurs sunt organizate de Fundația Danis și powered by NTT DATA.

Tinerii antreprenori pot candida pentru a obține una din cele 15 burse care le asigură participarea la workshop și seara de networking, completând până în 26 martie următoarea aplicație:

 
powered by Typeform

Ultimele noutăți

Exquisite Event for Entrepreneurs a adus împreună peste 70…

Citește mai departe

Peste 45 de tineri antreprenori au aplicat pentru bursele…

Citește mai departe

Aplică până luni, 26 martie, aici:…

Citește mai departe

Tinerii antreprenori selectați pentru Exquisite Workshop…

Citește mai departe